RSS Feed
Nu există nicio postare. Afişaţi toate postările
Nu există nicio postare. Afişaţi toate postările

Ziua eliberarii, ziua schimbarii

Octombrie 2003 a fost data liberarii mele din penitenciarul Mandresti (Vrancea) unde petrecusem ultimii 5 ani si in astia 5 ani am avut timp din belsug sa meditez la cine sunt,unde sunt si ce vreau sa fac,a fost pentru mine un nou inceput ,o zi in care avem mare parte din viitorul meu programat in minte insa cel mai clar pentru mine era ca pe acolo nu avem sa mai ma intorc vreodata.Oamenii si zidurile acelea au beneficiat destul timp de privilegiul de a ma avea in jurul lor.Acum venise timpul pentru lucruri noi,venise timpul sa traiesc si alte experiente,mai normale,mai benefice pentru persoanele din viata mea....lumea era mare si eu dornic sa o cuceresc

"Performantele" mele

Pe poarta inchisorii nu intra nimeni nevinovat,sau cel putin aproape nimeni .Eu intrasem (precizez ca nu de bunavoie) pentru savirsirea unei infractiuni cu violenta,respectiv tilharie pedepsita intre 5-15 ani de Codul penal. Mie mi-au dat 8ani,3 luni si 11 zile.punct.Dar pe linga motivul principal oare ce mai era? Dupa cum am spus mai inainte intre 1996-1998 am reusit sa adun condamnari in valoare de 23de ani,3 luni si 11 zile,doar ca inainte de 1998 judecatorii au fost blinzi cu mine si imi dadeau sa execut pedeapsa cu suspendare. Am ajuns la concluzia ca mai bine nu o faceau! A fost o perioada grea plina de violente in viata mea carora acum nu le mai gasesc nici o justificare,dar atunci? Are asa ceva justificare? Faptul ca oamenii plingeau dupa ce eu intram in viata lor?Si ca isi doreau sa nu ma fi cunoscut vreodata.Unde imi lasam eu amprenta greu se mai stergea!Mama,imi aduc aminte,nu mai stia ce sa faca,plingea prin sectiile de politie si judecatorii dupa "fiul ratacitor",dar parea sa sufar de o boala fara leac: si etalez:

-1996 (ianuarie) condamnat la 3 luni cu suspendare pentru TFF (trecerea frauduloasa a frontierei)

-1996(februarie) condamnat la 2,6 ani cu suspendare dupa ce vandalizasem 26 de masini.(ale vecinilor mei)

-1996 (mai)condamnat la 2 ani cu inchisoarea pentru acelasi motiv,citeva masini(am executat 8 luni din pedeapsa in penitenciarele din Focsani si Arad

-1997(Ianuarie) condamnat la 1,6 ani cu suspendare pentru TFF

-1998(iulie) condamnat la 6 luni cu inchisoarea pentru TFF,am executat 2 saptamani la o inchisoare din Serbia si o luna la la Penitenciarul Popa Sapca ( timisoara)

-1998(noiembrie) condamnat la 8ani,3 luni si 11 zile pentru tilharie,spargerea a trei baruri si un magazin alimentar. Am executat fix 5 ani la Penitenciarele din Focsani,Ploiesti,Bucuresti.-

Pe linga acestea citeva infractiuni pe care poate le/am uitat sau nu au fost descoperite,dar stiti cum e timpul...vindeca ranile si da totul uitarii

-In octombrie 2003 an fost eliberat si de atunci viata mea nu mai e la fel. De ce?,s-ar intreba acele persoane care credeau ca ma cunosc si imi prevedeau un viitor lung pe cazarea si mincarea statului?

-Pentru ca am reusit,si numai eu stiu cum,sa ma incadrez in acel procent de 5% de detinuti care dupa eliberare se reabiliteaza si nu mai recidiveaza.(si fara vreun program anume de reabilitare sustinut de statul roman,pentru ca statul nu are asa ceva,indiferent ce spun politicienii prin campaniile electorale).Au fost ani grei,tineretea pierduta,dar stiti cum se spune;dar tot raul spre bine.Spre binele meu sper


Citeste aici despre: Viata in puscarie

Cam asa e viata

Acum (în 2009) pot spune ca am găsit un sens in viata,o directie. Eu ştiu ca am făcut de toate,bune mai puţine,rele mult mai multe,am înşelat,am spart,am tîlharit,aproape toate infracţiunile cuprinse în Codul penal mi le-am trecut in repertoriu,si stiu ca va intrebati daca asta e o lauda sau o prostie? Ei bine,eu nu vreau sa ma judec,e doar adevarul! Asa sa fi fost soarta? Alta prostie pentru ca soarta nu exista,exista doar cuvîntul propriu,soarta e ceea ce iti faci tu cu mîna ta. Povestea vietii mele? Daca ai timp,ca e cam lunga,incepe in 1979 cind m-am nascut in Nehoiu,un mic si frumos orasel dar lipsit de orice posibilitati din Judetul Buzau. Aici am copilarit,si ca toti copii am disfrutat de toate placerile pe care ti le ofera viata atunci cind nu ai nici o preocupare,cind totul e senin si totul pare posibil pina cind intr-o zi a venit Revoluţia(1989),a cazut Comunismul si odată cu el liniştea si zilele lipsite de griji ale multor familii din Romania.Statul nu mai oferea nimic,nu mai erau locuri de munca,somajul era in creştere si trebuia ca fiecare sa se descurce pe cont propriu,fiecare dupa ambitia si posibilitatea lui. Între anii 1990-1998 au fost timpuri dificile si chiar daca eram copil am simtit si eu lucrul acesta,imi aduc aminte ca ma duceam la scoala cu o pereche de adidasi ce aveau cel putin 5 gauri in talpa,mancam paine goala,care daca o gaseam calda o consideram o delicatesa,purtam o pereche de pantaloni 5 luni si ma uitam la altii,putini la numar cei drept,ce nu duceau lipsa de nimic si ma intrebam de ce? De ce ei au si eu nu! Si asa am inceput sa fur si sa sparg masini.Imi placeau masinile,cind eram mic ma duceam la carturi la Clubul Copiilor si imi placea sa manevrez masini si sa simt mirosul de benzina arsa(multumiri domnilor Pomeanu si ulterior Dumitrescu),ei erau cei ce aveau rabdare cu noi,niste copii si incercau sa ne invete cite ceva despre lumea motoarelor in 4 timpi.Au fost timpuri frumoase de care imi amintesc cu drag...totul a fost frumos pina in momentul in care mi-am dat seama de o realitate a vietii...ca ai nevoie de bani ca sa traiesti,bani pe care eu nu ii aveam. Cruda realitate


Calator din dorinta

Cam asa eram eu pe la frontierele tarii si daca ar exista reincarnarea as spune cu certitudine ca in alta viata eu nu am trait in Romania,inca de mic copil am am avut o tendinta nestavilita de a parasi Romania,am incercat prin toate metodele,frontierele vestice ale tarii erau o atractie pentru mine dar nu pentru a le vedea ci pentru a le trece si am incercat prin toate metodele,noptea,ziua,pe ploaie,pe zapada,in Ianuarie,in August si de fiecare data ilegal ,fara pasaport ca eram prea mic pentru a il cere fara acordul parintilor. Odata chiar am reusit sa ajung pina in Belgrad,am fost cel mai fericit,credeam ca de acolo inainte nu o sa ma mai poata captura nimeni dar la o razie a politiei Sirbe am cazut;rezultatul:2 saptamini intr-o inchisoare linga Belgrad si dupa aceea extradarea si inca o luna inchis la Timisoara. Insa cel mai rau a fost cind m_au prins ungurii,ei nu mi-au facut nimic,m-au extradat a doua zi,dar granicerii romani m-au tinut 2 zile si 2 nopti intr-o unitate de a lor intr-o celula de 1.50m/1m legat cu lanturi la picioare si ca bonus o bila de fier de 15 kg legata de lanturi.Ca sa nu pot fugi. Parte buna era ca nu aveam catuse la maini,asa imi era mai usor sa ma scarpin in c... La momentul aveam 16/17 ani si reprezentam un pericol iminent pentru frontierele Romaniei.Eram asa de popular la Judecatoria din Curtici(Arad) incit odata,o judecatoare s-a uitat la mine si a zis: Domnul Iacob,mai e nevoie sa deschid dosarul dvs sau e la fel ca inainte? Am zimbit si eu,ce puteam sa fac.

Momentul plecarii

Am plecat din Romania in 2 iulie 2005(data pentru intoarcere nu exista) cu intentia de a ma inrola in Legiunea Straina Franceza(citeste aici articol despre experienta de acolo).
Am ajuns in Paris in data de 3 iulie asa ca mi-am sarbatorit ziua de nastere la un hostal linga Gare du Nord cu niste coca cola si ceva mincare care imi ramasese prin geanta. Cu citiva € care ii aveam in buzunar(multumesc familiei si surorii mele pt ei) inevitabil am vizitat turnul Eiffel si dupa aceea cu gentuta in spate am batut la portile Legiunii. Mi le-au deschis larg si dupa aceea m-au dezbacat complet,probabil ca sa vada daca sunt intreg la intrare,ca la iesire nu se stia cite membre vei mai avea. Am dat 2-3 teste rutinare de aptitudini ca cele importante aveau loc la Marsilia(Aubagne) si dupa aceea am inceput sa spal vase la bucatarie si sa frec pe jos,ca in melodia aceea;fac sectoare si plantoane pina la liberare...cine o cunoaste stie si ritmul. Asa au trecut aproape 2 saptamani plictisitoare in Legiune la Paris,fara asasinate la comanda,fara lovituri de stat prin Africa sau America de sud (dupa imaginatia unora) si dupa ce a trecut sarbatoarea nationala a Frantei ne-au trimis pe cei noi incorporati la Marsilia sa dam testele. Atunci am mers cu TGV (train a grande vitesse) e trenul acela rapid care merge un pic mai lent decit un avion,asa ca cei 7-8-9 sute de km intre Paris si Marsilia i-am facut in vreo 3 ore.Acolo ne-au urcat in autobuz si ne-au dus la baza militara de la Aubagne,acolo era regimentul 2 al Legiunii si acolo se faceau incorporari si teste.Am intrat in jurul datei de 14-15-iulie si am iesit 13-14-15-august,am iesit pentru ca in final nu am fost acceptat. (Ce am facut acolo citeste aici)
Am fost dezamagit,a fost una din marile dezamagiri din viata mea,dar nu puteam sa fac nimic,decit sa continui mai departe,oricum in Romania nu aveam de gind sa ma intorc. Dar unde sa ma duc,ca ajunsesem la vorba aia,ca socoteala din Nehoiu nu se potriveste cu cea din Legiune,asta era planul meu ,sa ramin acolo,eram asa de convins ca voi reusi incit aruncasem biletul de intoarcere ce il avem pt Romania.In momentul acela nu mai aveam nimic,ba da aveam 270€ si dorinta de a merge mai departe...Cit de departe..? Unde a batut vintul,cam asa au decurs urmatoarele 3 saptamini pt mine. La iesire din Legiune am mai cunoscut 2 romani si unul din ei,Dan se numea,ne-a zis noua,adica mie si lui Sorin ca are el niste relatii in Suedia si daca vrem putem sa mergem cu el ca poate gasim ceva de munca pe acolo. De ce nu?,parea usor,erau doar vreo 2500 de km. Asa ca am hotarit toti 3 sa punem bani si sa luam o masina. Acelasi Dan ne-a convins sa mergem cu trenul pina in Strasbourg ca avea el niste prieteni pe acolo de unde puteam gasi o masina ieftina,asa ca am luat trenul din Marsilia si am fost la Strasbourg. Acolo am gasit un Fiat 500 pe care am dat 330 € si cu el am pornit spre Suedia. ADIO FRANTA

Trecator pe meleaguri straine

Am trecut repede granita in Germania(cine nu stie,granitele intre tarile din vestul europei nu sunt prea pazite) si usor usor,pe autostrada lasam in urma sudul si ne indreptam spre nordul europei. Atunci nu prea am oprit mult prin Germania,decit sa alimentam si sa dormim,dormeam in masina,faceam dusuri la popasuri si continuam.Si asa am ajuns la frontiera cu Danemarca.Acolo ne-au oprit,s-au uitat la pasapoarte,ne-au intrebat unde ne ducem,i-am spus cu putina engleza pe care am invatat-o la liceu(multumiri doamnei Cercel Luna,profesoara de engleza care ma batea la cap sa invat,a fost un lucru care s-a dovedit folositor) si ne-au lasat sa continuam ca nu aveam aspect dubios,pina la urma cit de dubiosi puteau parea 3 tineri,cu buzunarele aproape goale si intr-un Fiat 500. Si am continuat calatoria,insa din pacate pe undeva pe la jumatate intre frontiera cu Germania si capitala tarii,Copenhaga Fiatul cel 500 a hotarit sa se strice.S-a stricat ambreajul. Parte proasta era ca noi nu mai avem 500 de € in buzunar,adunati toti 3 daca depaseam 80 de €,si ce sa repari o masina cu banii aceia,asa ca l-am abandonat pe banda de urgenta de pe autostrada. Ia-ma nene s-a numit urmatorul mijloc de transport al nostru(adica la ocazie) si intr-adevar cineva ne-a luat si ne-a lasat in prima localitate din drum,la gara. De acolo am dat cite 15 euro de fiecare si am luat un tren pina in Copenhaga.De acolo pina in Stockholm,capitala Suediei unde voiam noi sa ajungem nu mai era mult,citeva sute de km,problema era ca nu mai aveam bani de bilete si odata cu asta au inceput sa apara si certurile intre noi,ca sa mergem cu autostopul,ca sa luam trenul pina unde ne ajung banii,ca asa,ca invers,etc. Si asa au trecut 2 zile si 2 nopti(pe care le-am dormit in gara) in Copenhaga. 2 lucruri imi aduc aminte exact despre Copenhaga,unul e ca e unul din cele mai frumoase orase pe care le-am vizitat vreodata,si am vizitat citeva si al doilea lucru e ca ,la mijlocul lui august,am tremurat de frig enorm de mult in gara. In timp ce ne tremurau dintii de frig al doilea baiat cu care eram,Sorin, mi-a zis ca are un frate la Madrid,adica alti 2500 km de distanta aproximativ. Aceeasi intrebare mi-am pus-o; DE CE NU? Daca tot era sa dormim prin gari ,macar in Madrid ar fi trebuit sa fie mai cald,doar era mai aproape de ecuator. Doar ca aveam o MARE preoblema,eu aveam doar 7 € in buzunar si el vreo 12,ca al treilea baiat a decis sa nu ne insoteasca,el a incercat sa ajunga in Suedia,poate ca a si reusit,nu stiu asta,stiu doar ca noi doi,cu 19€ in buzunar am reusit sa parcurgem cei 2500 km.Insa nu a fost usor.Ne-am suit in tren si am plecat spre Germania.Fara bilete.Dupa 10 min vine controlul si pac,amenda de 40 de euro+ jos din tren in prima gara.Si iar am dormit in gara,ca mergeam cu un fel de personal si nu circulau asa de multe.De dimineata am luat urmatorul tren cu care am mai mers vreo jumatate de ora si iar a venit controlul .Aceeasi poveste;40 de fiecare+jos din tren.Si uite asa,dupa ce am schimbat vreo 4 trenuri am ajuns la Rodbyhavn( e un orasel pe malul marii ce face legatura cu feribotul intre Danemarca si Germania,ca,cum nu mai aveam masina decisesem sa nu mai ocolim toata Danemarca pe uscat ca sa ajungem in Germania,ne-am uitat pe harta si am decis sa scurtam drumul cit mai posibil) Insa hop problema,la feribot nu mai era ca la tren,te urcai si dupa aia venea controlul,controlul de bilete era la imbarcare si costa vreo 23€ de persoana.Bani pe care nu ii aveam. Asa ca am mai petrecut o noapte in gara si iar am tremurat de frig,insa spre norocul nostru,pe la 5 dimineate,dupa ce ajunsesem la disperare ca nimeni nu ne lasa sa trecem fara bilet,era un feribot care lua doar camioane,insa nu cerea bilete la calatori,asa ca repede in el si ADIO DANEMARCA

Mergi fara intrerupere

A fost frumos cu feribotul,imi aduc aminte ca batea vintul pe punte,insa scopul era atins,eram cu vreo 4-5 sute de km mai aproape de Madrid. Pe la 7 dimineata am ajuns in Puttgarden(Germania)si de acolo ghici...sus in tren.Cum era un tren gen accelerat sau rapid,a venit controlul,dar nu au putut sa ne dea jos decit in Lubeck,parte proasta era ca amenda la nemti a fost de vreo 90 € + vreo 2 ore la Comisaria de Polizei;parte buna: ne-au servit cu gogosi si cafea. Si ne-au dat drumul. Cum nu mai aveam bani,am luat-o la pas prin oras sa cautam ceva de munca.Era ca dracul,ca toti unde intrebam ne cereau permis de munca si nu aveam,pe atunci Romania nu era membru U.E,aveai viza de calatorie de 3 luni,dar fara drept de munca.Si ca sa scapam de dracul ne-am dus la o biserica,sa cerem de pomana,insa preoteasa,o femeie de nota 10,nu a vrut sa ne dea de pomana,ne-a dat de munca(desi noi tot satuli sa cerem de munca si sa fim refuzati am cerut ceva de pomana,un mic ajutor)Si pentru 20 € de fiecare,o cafea si o noapte la refugiu am maturat frunzele prin curtea bisericii,ca venea toamna,era in jurul la 20 august. In noaptea aia ,dupa vreo 4 de dormit in gara si alte vreo 3 de dormit inghesuiti in masina am dormit intr-un pat,un fel de refugiu,hostal al bisericii,am facut un dus si am mai uitat pentru citeva ore de probleme si de drum. A doua zi am apelat la bunavointa trenului,doar usile erau deschise si asa am ajuns in Hamburg. Primul lucru care l-am facut cu cei 20€ am fost la un magazin si mi-am luat un rucsac(din acela ce se poate purta in spate ca aveam o geanta normala si ma saturasem sa o car in mina 3000 de km) Cind am vazut acel rucsac,eram incintat ca un copil,era adaptat de calatorie,avea 2 farfurii,loc pentru sticle,cutite,furculite,servetele,etc...spatiu de depozitate nu prea avea,dar nu conta,nici eu nu aveam multe haine de carat. Incintat,dar ma lasat fara bani,m-a costat vreo 18 €,insa he he,aveam farfurii pe care sa maninc merele si strugurii adunati din copacii de pe marginea drumului,ca bani de paine avea Sorin. Dupa aceea am inceput iar sa cautam de munca,pe la biserici...dar ghinion,nimic pe nicaieri. Asa ca noapte urmatoare am dormit intr-un parc in zona cartierului Sankt Pauli(hamburg),cartierul sexului si al prostitutiei(legale).Cite cluburi de noapte si sexshopuri am vazut acolo cred ca nu voi mai vedea toata viata,important e ca iarasi am suferit de frig. A doua zi mi-a ajuns la ureche o informatie importanta,cum ca in Germania o asociatie asemanatoare Crucii Rosii,sau poate chiar Crucea Rosie oferea cazare si mincare gratuita ,pentru 24h,tuturor calatorilor ce erau prin gara care,poate isi pierdusera actele,sau biletul,sau banii ,etc,asta nu mai conta,noi nu aveam nici de unele asa ca repede in gara si cauta. Si asa a fost,ne-au dat cazare si mincare pina in ziua urmatoare.A fost super,curat si elegant.Doar ca ziua urmatoare a venit repede si iar am ramas pe strada.Dupa ce ne-am plimbat toata ziua prin oras si nu am gasit nici biserici binevoitoare nici de munca seara ne-am dus si noi la un adapost al bagabontilor ce il vazusem ziua,doar eram si noi in aceeasi situatie,auzisem ca si acolo da mincare si cazare gratis.Primul lucru care m-a izbit cind am intrat pe usa a fost mirosul,ceva asemanator celui pe care il intailneai inainte cind intrai in gara de nord,bucuresti,mirosea a mizerie,a nespalat,a aurolaci intr-un cuvint,dar ce era de facut,doar nu era sa dorm in parc din nou asa ca ne-am dus la registru,ne-am inscris si dupa aceea ne-au zis sa asteptam pe o bancuta ,sa vina ora mesei. A venit si ora aia,ne-am pus la rind,insa cind am ajuns cu farfuria la cratita cu mincare....STOP mi-am zis,mai mult de atit nu pot sa degradez,aia nu era mincare,cu tot respectul pt o tara frumoasa ca Germania,dar acolo era ceva de neimaginat,mincarea mirosea urit,nu avea nici un continut,nu tu fasole,nu tu leustean,nici morcov...nu ma asteptam eu la carne,dar macar niste boabe de orez puteu sa puna si ei...dar nu avea nimic,era doar zeama lunga,cratiteleerau murdare,etc asa ca l-am luat pe Sorin si am cazut de acord ca mai bine mancam mere pe marginea drumului si dormim in parc decit acolo,hai ca mirosul il puteam suporta,dar cind am vazut mancarea...aia a fost limita,in interiorul meu stiam ca daca acceptam conditiile de acolo pai,alte asteptari nu puteam avea de la mine insumi,stiam ca daca acceptam era la un pas de a ma transforma intr-un om lasat in voia sortii,la fel ca toti ceilalti de acolo. Asa ca am ajuns iar in parc in Sankt Pauli.Si a doua zi,exasperat de "inospitalitatea bisericilor din Hamburg" am luat iar un tren si am ajuns la Hannover. Dupa amenda,cafeau si gogosile de rigoare ca nemtii sunt rigurosi si nu uita sa iti dea tot setul cuvenit,am luat-o la pas prin Hannover sa cautam biserici.La prima nimic,dar la a doua am vazut ca avea fatada in renovare asa ca,cu tupeul romanesc am batut la usa preotului sa ii cerem de munca,sa facem si noi ceva pe acolo prin santier,curat,etc. Acel preot,exact invers ca la prima biserica,nu ne-a dat de munca dar s-a oferit sa ne dea cite un bilet de tren si cite 50€ de fiecare(asa ca unde ceream de pomana ne dadea de munca si unde ma cerut de munca ne-a dat de pomana).Ne-a intrebat unde mergem,nu i-am zis ca mergem la Madrid,i-am zis ca ne asteapta cineva in Franta asa ca ne-a suit in masina la el,a mers cu noi la gara si ne-a luat personal la fiecare cite un bilet pina in Strasbourg,adica vreo 600 de km si ne-a dat si cei 50€ de fiecare si sus in tren cu noi. Multumiri acelui preot,om bun, cind m-am suit in acel tren imi aduc aminte ca m-am dus drept la prima bancheta,m-am asezat,m-am pus picior peste picior si am asteptat sa vina nasul.Ce putea sa faca,doar aveam bilet!Nu mai mergeam la usa ca inainte,eram boier pe bancheta. Asa ca in cea noapte am ajuns in Strasbourg. ADIO GERMANIA

Mult a fost, putin a mai ramas

In Strasbourg nu am sa uit frigul pe care l-am simtit,eram pe o banca,intr-un parc linga un lac si batea un vint..brrrr,eram imbracat cu toate hainele care le aveam,2 perechi de blugi,etc dar tremuram ca unul care vazuse portile iadului.....ce frumos suna atunci,foc,caldura,he he he . Daca in gara nu ne primea,si primul tren care il voiam noi era pe la 7 dimineata,asa ca cu cei 50 de € pe care ii aveam am luat cite un bilet fiecare,am schimbat un tren in Lyon si de acolo am ajuns in Montpellier. Se cunostea clima din sud,era caldut afara si bine,dar iarasi nu mai aveam bani. Insa erau fructe in copaci,de toate,mere,prune,struguri,cam necopti,dar mergeau....cind iti e foame mananci si iarba. Aveam o pofta nebuna dupa paine...fructele nu prea tineau de foame,dar daca aveai si paine erau bune tare,doar ca nu mai erau bani. L-am luat pe Sorin si am intrat in primul supermarket din Montpellier,i-am umplut lui tricoul cu salamuri si parizer,si brinza(toate erau in tipla,feliate si subtiri asa ca nu se pre cunostea daca aveai si o geaca pe deasupra),am luat si eu o paine feliata si ambalata,am bagat-o la subtioara si fluierind am iesit pe usa. Si nimeni nu ne-a oprit asa ca am mincat pe saturate si am mai avut si pentru a doua zi. Cind iti e foame faci orice ca sa maninci asa ca cine ma judeca inseamna ca nu stie ce inseamna sa stai nemincat zile intregi si sa te hranesti doar cu mere si struguri. Nu zic ca nu sunt bune,doar ca mere la micul dejun,la prinz si la cina...pai isi pierd gustul si nici calorii nu contin.Strugurii erau desertul. Satui sa mergem cu trenul si cum vremea era frumoasa am hotarit sa facem autostopul,prin Danemarca si Germania nu prea opreau,sunt altfel de oameni astia din nord,dar in Franta aproape ca era ca in Romania,doar te puneai la marginea soselei si asteptai,si nici nu trebuia sa dai bacsis. Prima masina care a oprit ne-a luat pina in Perpignan,de acolo pina la frontiera cu Spania mai erau citiva zeci de km,insa in ziua aia nu am avut noroc,asa ca am innoptat pe marginea la autostrada,pe mesele de la un popas. Si am dormit binisor,ca frig nu mai era. A doua zi am gasit o masina care ne-a luat pina intr-un orasel care se numea Le Boulou,acolo, tot cu o biserica am mai avut noroc si am mai scos de la ei vreo 40 de €. Cu parte din banii aia am luat bilete pina in orasul de la frontiera cu Spania,Le Perthus, si cu restul de bani am fost la supermarket si am luat ceva de mincare.Fiind un oras de frontiera era multa lume din Spania ce facea cumparaturi acolo si dupa aia treceau pe jos inapoi frontiera asa ca la fel am facut si noi,am umplut un carucior de supermarket cu citeva cutii goale,am pus o paine si 2 conserve deasupra si am luat-o la pas cu caruciorul la fel ca ceilalti oameni si asa am intrat in Spania fara sa ne opreasca nimeni. ADIO FRANTA

Aproape de destinatie

Odata trecuti in Spania ne simteam mai aproape de destinatie ,insa ne confuntam cu aceeasi problema...ne lipseau banii si vreo 800 km pina la destinatie insa partea mai buna era ca nu mai se facea frig afara noaptea...puteai dormi in aer liber...si primul popas l-am facut pe bancile garii dintr-un orasel numit Figueres.Cum nu mai voiam sa deranjam soferii cu autostopul nostru am urcat in primul tren si asa am ajuns in Girona,si cum norocul a tinut de partea noastra nu a venit nimeni sa ne ceara biletele pe care oricum nu le aveam....insa odata ajunsi in Girona ne-am confruntat cu o problema.Fiind un orasel mai mare decit Figueres nu ne-a mai fost asa usor sa ne urcam in alt tren cu destinatia Barcelona deoarece se faceau multe controale de securitate in garile mai mari ,totul din cauza ca in urma cu putin timp avusesera loc atentatele din trenurile din Madrid (11.03.2004)...si securitatea era o problema mare. Asa ca nu am avut de ales si am iesit din nou pe marginea autostrazii....si dupa vreo jumatate de zi de asteptare pina la urma a oprit cineva (imi aduc aminte ca erau 2 tineri italieni in excursie care conduceau un Fiat Punto si ma gindeam ca ne era destinat noua in calatoria asta sa facem mare parte din ea intr-o masina Fiat). Ne-am inghesuit noi acolo in spate peste bagajele lor si in 3 ore am ajuns in Barcelona. Insa cum era doar ora 3-4 dupa amiaza am decis sa nu ramanem acolo peste noapte asa ca am mancat 2 mere din provizia din rucsac si am iesit din nou pe marginea autostrazii cu destinatia Lleida.Dupa putin timp a oprit o masina si dupa alte 4 ore de mers am ajuns la portile unei manastiri din Lleida pentru ca cel care conducea masina era localnic de acolo si ii povestisem noi unde mergem si ca nu avem unde dormi,etc(Sorin,colegul meu mai fusese in Spania inainte si stia sa vorbeasca putin,asa ca ne-a fost mai usor sa ii explicam soferului ce faceam si cine eram)..asa ca soferul ne-a zis ca la acea manastire puteam gasi adapost peste noapte.Odata ajunsi acolo am realizat ca asa era,iti ofereau adapost dar problema era ca noi ajunsesem prea tirziu si toate locurile erau ocupate. De catre cine? Pai la coada mai erau vreo 20 de romani...citiva marocani si citiva bolivieni si peruani.Acolo,in Lleida am realizat eu ca Spania era plina de romani...citiva munceau,altii nu si dormeau pe strazi insa realitatea era ca romanii erau peste tot( si in prezent statisticile arata ca din totalul de imigranti in Spania cel mai mare procent il ocupa cetacenii romani,aprox 900.000,mult superior peste cei veniti din China,Maroc sau din tarile din America de sud). Asa ca neavind loc acolo ,la manastire am revenit la vechea dragoste...la somnul pe o bancuta intr-o parcare.Si nu prea am dormit bine deoarece ma gindeam la cei pe care ii vedeam ca stau si nu au de munca,nu au unde dormi si imi era frica sa nu mi se intimple si mie asa,desi traiam cu speranta ca odata ajunsi in Madrid,la fratele lui Sorin,aveam o sansa de a gasi ceva stabil de munca....Ma rog,incetisor s-a facut dimineata,am luat rucsacul in spinare si pe autostrada,sa contabilizam traficul,nici politia rutiera nu cred ca era asa de prezenta in trafic precum eram noi si dupa 2-3 ore de asteptare si de aratat cartelul ( in Spania nu se face autostopul ca in Romania,stai la marginea soselii si arati cu degetul si opreste cineva si te intreaba unde mergi,aici era altfel,ne invatase cineva sa scriem mare pe un cartel destinatia noastra,orasul unde mergeam si sa stam cu el in mana,ca sa vada soferii unde mergem) cineva a oprit si ne-a zis ca el nu merge in Madrid,dar daca vrem ne poate lasa in Zaragoza asa ca noi am acceptat,doar mai scurtam din drum in felul asta. Asa ca am ajuns si in Zaragoza si am constatat ca ne mai lipseau vreo 400 km pina la destinatia finala si cu ocazia asta am decis sa facem un popas acolo,am mai vizitat viteva livezi ca sa refacem provizia de mere,am mancat si niste fructe ciudate de care nu mai vazusem in viata mea,semanau cu niste nuci,si la vedere si la gust,doar ca nu aveau coaja tare ca nucile si am decis sa inoptam sub un pod,sa fim aproape de autostrada ca sa iesim de dimineata la autostop. Bun si facut,am cinat,am mai stat de vorba doar ca ma saturasem sa dorm pe ciment sau pe lemne si mi-am adus aminte ca linga o livada vazusem eu aruncata o saltea si deja visam cu ochii deschisi cum o sa ma invirt eu confortabil toata noaptea pe o parte si pe alta pe o saltea comoda asa ca am lasat bagajul si am plecat cu Sorin sa cautam salteaua ca era cam departe.Am ajuns,am pus salteaua in spinare si hai cu ea sub pod...dar era asa de grea si ne aflam cam la un km de locul unde eram decisi sa inoptam incit de vreo 2-3 ori am aruncat-o hotarat sa o abandonez acolo,dar dupa aceea iar o luam cu gindul la confort,nu eram eu satul sa car rucsacul cu mancare in spinare,mai imi trebuia si saltea,insa cu altceva nu aveam de facut pina la urma am ajuns cu ea la pod. Am amenajat un pat cu pereti si acoperis de carton ca sa nu bata vintul prea tare si asa de repede am adormit incit in noaptea aceea nu m-a mai trezit nimic....sau mai bine zis m-au trezit de dimineata mancarimilede la ciupiturile de pe picioare si pe corp pe care mi le facusera locuitorii din saltea...niste purici sau gindacei care am tras eu concluzia ca le placea si lor confortul din saltea si pe care eu ma chinuisem sa ii transport de colo colo....culmea si fara bilet,dar asa e viata,si eu am profitat de calatoriile altora fara bilet asa ca si altii au profitat de mine sa calatoreasca gratis.Asa ca am scuturat bine hainele si am iesit pe marginea autostrazii ca sa continuam calatoria spre Madrid.Si am stat o ora,2-3-6-7 dar nimeni nu a mai oprit in ziua aceea sa ne ia cu masina asa ca pe la 4-5 seara suparati de nereusita noastra am decis sa abandonam autostrada si calatoria spre Madrid in acea zi. Ghinionul puricilor,trebuiau sa mai astepte ca sa vada capitala.Si noi la fel si recunosc ce nereusita din acea zi m-a demoralizat mult...in primul rind ca trebuia sa mai dormim o noapte in aer liber si in al doilea rind egoistul din mine nu voia sa mai imparta patul si cu alte vietuitoare si in al treilea rind visam la o friptura asa de tare mai ales ca Sorin cu o zi inainte luase legatura cu fratele lui sii ii spusese ca o sa ajungem la el in scurt timp,in mai putin de 24 de ore...insa toate planurile se desesera de ripa,friptura trebuia sa mai astepte. Cu gindul la fripturi,demoralizat si plin de mancarimi pe piele am decis sa las deoparte jena si cu ultimii 3€ pe care ii aveam am sunat acasa in Romania pe mama si am rugat-o sa imi trimita niste bani prin Western Union cu gindul sa cumparam niste bilete de autobuz si sa scapam de toata chinuiala. Mama,pina la urma ce putea sa faca,ce mai avea si ea,a mai luat si de pe la sora mea si in acea seara mi-a trimis 150€(stiu ca o sa citesti asa ca te intreb daca mai iti aduci aminte?...sper ca da,eu iti spusesem la telefon ca imi gasisem de munca la cules de portocale si ca avem nevoie de ei sa inchiriez o camera pentru o luna....nicidecum pentru calatoriile mele),bani mai multi decit suficienti pentru a lua 2 bilete din Zaragoza pina in Madrid.Pe la 9 seara am reusit sa scot banii de la Western si am fugit la prima statie de autobus unde am cumparat bilete pentru Madrid...si in aceasi seara pe la 11 noaptea ne-am suit in autobuz si am plecat,bucurosi ca se sfirsise acea chinuiala de a gasi transport.Cu purici sau fara pe la 5 dimineata am ajuns in Av de America(Madrid) si de acolo cu metroul la alta statie (Mendez Alvaro) de unde pleca alt autobuz catre oraselul unde locuia fratele lui Sorin (Aldea del Fresno,undeva la 50 km de Madrid),am luat si acel autobuz si pe la 9 dimineata ne-am dat jos din autobuz,ne-am uitat in jur,ne-am strins mana unul la altul si am strigat in gura mare.....AM AJUNS..Dupa ce dormisem in are liber si sub poduri si pe bancute in gari sau parcuri timp de aprox 23-25 de zile si aprox 5000 de km parcursi din Marsillia pina in Copenhaga si iar pina in Madrid ajunsesem in sfirsit unde ne-am propus.Cu vreo 600 de euro pe care i-am avut de cheltuit pe tot timpul calatoriei reusisem sa facem ceva ce poate la multi li se pare imposibil...reusisem sa strabatem Europa de la Sud la Nord si invers.Misiune indeplinita.Eram unde voiam si mai imi lipseau 3 lucruri: sa mananc acea friptura,sa scap de purici si sa imi gasesc de munca si le-am facut pe toate,exact in aceasta ordine,primul lucru,odata ajunsi la fratele lui Sorin si la cumnata lui ( Marian + Marina) a fost sa ne asezam la masa...prima data ,dupa multe zile am disfrutat si eu de o mancare in toata regula,calda...fara mere si struguri,cu paine,am facut un dus,am aruncat toate hainele pe care le aveam si am dormit intr-un pat adevarat,fara vecini nepoftiti.Si ca sa inchei povestea calatoriei trebuie sa o termin asa cum trebuie,cu un final fericit,exact ca in filme si finalul este ca dupa vreo 7 zile dupa ce ajunsesem in Spania ne-am gasit de munca amandoi prin intermediul unor prieteni recenti la un restaurant ce apartinea de un strand intr-un sat numit Casilla,am plecat de la fratele lui Sorin si am lucrat acolo vreo 2 saptamani,dupa care restaurantul s-a inchis,era deschis doar vara...apoi ne-am intors iar la fratele lui si dupa alte 4 zile de stat pe acolo mi-am gasit iar de munca ca barman la alt restaurant ( de data asta doar eu) intr-o localitate numita Cadalso de los Vidrios. Si la acel restautant am lucrat din septembrie 2005 pina in octombrie 2009...in iulie 2009 reususem sa imi scot actele si sa devin rezident legal in Spania asa ca am facut scoala de soferi aici si am schimbat locul de munca,de la restaurant m-am angajat ca curier la o firma din Madrid iar actualmente lucrez pe cont propriu si ma aflu tot aici...in Cadalso de los Vidrios...la 70 km de Madrid.

Fugi fara a privi in urma

Am sa va dau un nume: Prieten + un sfat : evitati pe cit puteti sa aveti incredere in oricine pentru ca in anumite momente ale vietii intervin banii si atunci "prietenii" trebuie sa aleaga intre bani sau voi....Si cred ca stiti raspunsul la intrebare. Trecusera 11 saptamani de cind incepusem munca in bar in Cadalso si aveam un "prieten" in Romania (Jean stie la cine ma refer)...credeam ca eram buni prieteni,asa cum credem toti cind aveam un tovaras cu care mergem la femei,la discoteca,la bautura,la fotbal...etc si fiind eu un pic mai fraier si mai credul am crezut ca acea persoana merita o sansa la ceva mai bun,la ceva mai promitator pentru viitor decit ceea ce putea gasi in Romania un baiat fara multe studii,fara multe posibilitati,fara mama si fara tata care sa ii mai ofere o mana de ajutor in momentele grele asa cum fac parintii,in fine,un baiat caruia soarta sau ceea ce unii numesc destin nu ii oferise multe lucruri,de fapt nu ii oferise nimic in plus decit viata pe care o avea si caruia acelasi destin ii luase totul si il lasase orfan la o virsta foarte frageda alaturi de inca un frate si o sora...Crud destin ar zice unii,si asa gindeam si eu in momentul in care prin intermediul unei conversatii pe linia telefonica l-am intrebat daca vrea sa vina in Spania ca sa isi caute un loc de munca care desi nu era asigurat 100% avea mare sanse sa il gaseasca importand fiind ca cel putin nu era nevoit sa doarma in strada,sau prin parcuri pina in momentul in care cineva il angaja. Bineinteles ca el a fost de acord,mai ales cind eu m-am oferit sa ii platesc integral toate cheltuielile de transport si a doua zi am inceput sa pun operatiunea in aplicare,m-am dus la primul Western Union si i-am trimis 250€ pentru a isi acoperi cheltuielile de transpot pina in Franta ( Perpignan) deoarece decisesem amandoi sa ne intilnim in Franta pentru ca in acel moment(2005) cetatenii romani puteau calatori in Europa aproape liber si era mai usor sa ajungi pina in Franta decit sa intri in Spania unde frontierele erau mai controlate din cauza terorismului (E.T.A....Al Qaeda) ceea ce facea ca multe autocare cu romani sa fie intoarse din drum la frontiera franco-hispana si ca sa nu i se intimple si lui acelasi lucru hotarisem sa apelam la anterioara si recenta mea experienta de a ma furisa pe frontiera dintre cele 2 tari. Dupa 2 zile dupa ce i-am trimis banii ma suna si imi spune ca are totul pregatit si ca o doua zi de dimineata urma sa se imbarce intr-un autocar cu destinatia Franta unde trebuia sa ajunga in decurs de 48-60 ore asa ca fiind totul stabilit dupa 2 zile mi-am luat liber de la munca si mi-am cumparat un bilet de tren dus-intors si altul doar intors intre Madrid si Figueres.Urma sa ne intilnim in Franta....Insa stiti cum este cu socoteala de acasa???Dupa aproximativ 1o ore de calatorie am ajuns in Figueres,acolo am schimbat trenul si am luat altul cu destinatia catre Perpignan,in tara vecina unde trebuia sa ma intilnesc cu pasagerul ce trebuia sa vina din Romania,nu aveam nici cea mai mica idee ca nu va fi prezent deoarece din cind in cind era atent si ma suna sa ma tina la curent cu parcursul autocarului ( Mada...am iesit din Ro si am intrat in Ungaria...Mada,am ajuns in Slovenia...am iesit din Italia si suntem in Franta....mai avem 4-5 ore si ajungem,etc, frumos din partea lui,nu-i asa,ma tinea informat ca sa nu fiu preocupat)Eu am trecut frontiera,s-au uitat la pasaportul meu si nu au zis nimic,m-au lasat sa continui (problema era ca desi aveam pasaportul in regula imi expirase viza de calatorie care era acordata pe o perioada de 3 luni cetatenilor romani in aceea vreme) si in scurt timp am ajuns untre trebuia pe la 12 ziua si m-am pus pe asteptat....ma gindeam ca poate intirzie putin si ca trebuie sa apara si autocarul si asa a trecut o ora,doua,patru,autocare apareau insa pasagerul nu cobora din niciunul.Cum el nu mai sunase de mult timp am incercat eu sa il sun insa fara nici o sansa,avea telefonul inchis si in mintea mea ma gindeam ca a ramas fara baterie....si am stat asa pina cind pe la 6-7 seara opreste un autocar romanesc ce era de la aceeasi firma ca autobuzul "pasagerului" si ce imi trece mie prin cap sa il intreb pe sofer;cind plecasera ei din Romania? Raspunsul lui mi-a oferit prima suspiciune ca ceva merge rau...omul mi-a spus clar ca el plecase din Ro in seara zilei de ::/::/:::: asa cum era prevazut (cu 12 ore mai tirziu decit autocarul in care trebuia sa fie "pasagerul" ) si din tot ce stia el nici un autocar romanesc din aceeasi firma cu a lui nu ramasese blocat sau intirziat prin vreu loc al Europei.Desi atunci am suspectat prima data ca ceva nu se potriveste am zis totusi sa nu imi abandonez prietenul in cazul in care s-ar fi intimplat ceva previzibil in acele vremuri,adica autoritatile franceze (politie,vamesi)sa fi oprit autocarul si sa fi pus pe picior de extradare citiva concetacenii romani si pentru a fi complet informat am intrebat unde este si m-am dus amabil la sediul politiei de frontiera din Perpignan ca sa intreb daca nu cumva la vreun control de rutina imi retinusera "pasagerul" si de aceea nu ne mai puteam noi intilni! Oficialul de serviciu a reusit sa imi inteleaga intrebarea dupa un amestec babilonian de citeva cuvinte in franceza,engleza si spaniola si m-a intrebat politicos : NOM COMPLET? Cum in scurta mea vizita la unitatea din Aubagne invatasem ceva cuvinte in franceza i-am scris pe o hartie numele baiatului "Pasagerul x" si domnul agent a cautat in baza de date insa mi-a dat un raspuns pe care eu nu imi doream sa il aud;mi-a spus ca in ultimele 6 luni in baza de date comuna a fortelor de securitate din Franta nu apare nici un nume care sa se potriveasca cu cel dorit de mine. Dupa aceea s-a mai uitat 3 secunde la mine si mi-a cerut sa ii arat pasaportul. Cum viza imi era expirata si nu aveam de gind sa imi incerc norocul de 2 ori eu nu ii i-am aratat ce voia el,am ridicat degetul aratator si i-am aratat usa si am zis: Passeport en voiture..mon frere - adica pasaportul in masina cu fratele meu. Bon voyage mi-a zis agentul si m-a lasat sa plec ,cred ca citise in ochii mei ca in urma cu citeva luni eram dispus sa imi sacrific viata pentru tara lui prin gloriasele cimpuri de batalie ale Legiunii Franceze asa ca am plecat si dupa vreo citeva sute de metri am scos geaca dupa mine si am dat cu ea pe jos: sa imi BEEP si sa ma BEEP ...in ala si ala si ala....,cam asta a continut vocabularul meu timp de vreo jumatate de ora si daca gindurile mele telepatice au ajuns unde trebuie cred ca "pasagerul "s-a cam inecat in acel moment. Dar ce vina avea el ca eu ,un prost de 1.80cm si 80 de kg umblam fara viza in alta tara la 1200 de km departe de locul meu de munca si la 2400 departe de Romania. Ursul fusese pacalit de vulpoi. *^^´`_.;^^&%$·"!:Ѩ_-- ´´+++¨¨^^??¿¿++`` Precum spatiul asta dintre rinduri asa a fost si mintea mea timp de vreo ora dupa ce m-am calmat...adica in alb,goala,plina de prostii insa din fericire sau nefericire pentru mine mi-am adus aminte ca pe la 22h urma sa plece trenul inapoi catre Spania asa ca cu biletul deja cumparat am fugit repede in gara si sus in tren care a plecat si se indrepta incet spre granita. Desi eram abatut si butonam mesaje pe mobil catre "pasager"(evit sa ii dau numele nu din cauza ca merita sau nu sa fie pomenit in aceasta istorie,nu ii dau numele din cauza ca poate intr-o zi o sa ma trezesc cu vreo citatie pe la vreo judecatorie prin care sa imi ceara eventuale drepturi economice din niste eventuale cistiguri pe care mi le ar putea aduce o eventuala publicare sau tiparire a acestor istorii....Ursul s-a parlit el odata,insa s-a invatat minte)..mi-a trecut un gind rapid prin minte ca daca mi s-a cerut pasaportul la iesire sin Spania este posibil sa mi se ceara si la intrare asa ca am mers pe premiza ca daca nu au zis nimic atunci nici acum nu o sa zic,insa un presentiment nu m-a lasat sa stau linistit pe toata durata calatoriei de 70 km cit mai erau pina la granita.Si am ajuns la granita si acolo previzibilul s-a intimplat,ne-au cerut pasaportul si a trebuit sa il dau,faza cu "voiture" nu mai mergea si domnul agent s-a uitat la el,s-a uitat la mine si m-a intrebat unde ma duc? La Madrid am zis eu si el a zis ca nu ,nu ma pot duce,trebuie sa cobor din tren. Por que? am intrebat eu,doar am bilet,nu ca in alte situatii si el mi-a zis ca biletul nu imi serveste de viza...asa ca nu ma poate lasa sa intru in Spania,trebuia sa ma intorc in Romania. Por favor señor! i-am zis eu ,lasati-ma sa trec ca doar de aici am venit recent,ca Madrid era mai aproape decit Bucuresti,era lipsit de sens sa ma puna sa fac o calatorie de 2400km cind cind pina la Madrid mai erau 1200 si in plus deja aveam bilet. Dar nu ,nu am putut sa il conving si a trebuit sa ma dau jos din tren si sa ma alaturi unui grup(tot de romani) in aceeasi situatie ca a mea si pe care amabilii graniceri spanioli ii pescuisera prin tren,grup care in cele din urma a ajuns in mainile colegilor de la politia de frontiera franceza,spaniolii s-au spalat pe maini si ne-au predat francezilor,doar de la ei venisem noi.Ma inecasem ca tiganul la mal,asta a fost primul meu gind cind m-am vazut cu catuse la maini in comisaria de politie si cuvintul cel mai des care il auzeam pe buzele autoritatilor era "l'extradition"...adica in traducere pachet pentru Bucuresti. Mai aveam vreo 120€ in buzunar asa ca ma gindeam ca o sa imi ajunga sa iau autobuzul de la Bucuresti si sa ajung pina la mine la Nehoiu,insa mai presus de gindul asta mai erau alte 2;primul era ca aruncasem pe ferestra tot ce ma straduisem sa obtin cu un sacrificiu asa de mare in lunile anterioare;un loc de munca bine platit intr-o tara dezvoltata din Europa de Vest. Si al doilea era ca cineva avea sa plateasca pentru toate astea odata ajuns in Nehoiu.Eram asa de suparat ca nici nu mai stiu cind francezii ne-au suit intr-un microbuz si ne-au dus la o comisarie din Perpignan,stiu ca dupa mult timp am sesizat un miros puternic de urina si mi-am dat seama ca ma aflam cu alti oameni pe o bancuta sapata in piatra intr-o celula dintr-o inchisoare franceza tip Bastilla si zic asta pentru ca zidurile erau din blocuri de piatra si in loc de wc aveau un fel de canal de a lungul peretelui in care iti puteai face nevoile.Insa cum nu am vazut nici o ghilotina m-am mai linistit un pic. Pe la 8 dimineata ,dupa o cana de ceai si 8 biscuiti,curtoazia statului francez,apare un Gendarme francez si cu zimbetul pina la urechi ne-a spus ca avem noroc,ca nu trebuie sa stam prea mult pe la mititica,ca la 6 seara pleca din Marsilia un avion catre Paris cu imigranti clandestini si de acolo catre Romania in 2 zile,asa ca ne-a invitat repede pe toti sa facem actele de extradare ca sa prindem trenul de la ora 2 catre Marsilia.Pe la ora 1 cu actele deja pregatite singurul lucru la care ma gindeam era la ce o sa le spun la cei de acasa cind o sa ma vada cu mainile in buzunar batind la usa...INSA....spre surpriza generala acelasi jandarm,fara sa mai zimbeasca,a intrat pe usa cu un teanc de hartii in mana si a inceput sa ne strige pe toti pe nume. Pe linga hartiile de extradare,mai avea altele prin care ne comunica ca avem la dispozitie 24h sa parasim teritoriul Frantei. Pe cont propriu. Nu imi venea sa cred,adica ne lasa liberi? Oui, monsieur a zis el ,suntem liberi sa iesim din comisarie si hirtia aceea ne servea drept viza de 24 de ore ca sa nu mai fim retinuti in alta parte in Franta. Fara sa mai intreb din ce cauza s-a anulat extradarea si cu o bucurie enorma am luat hirtia,bunurile personale ,banii,pasaport si am iesit pe usa la pas rapid.Drept in gara m-am dus cu gindul sa ma duc iar in Spania..insa de data aceasta am cumparat un bilet pina in Cerbere,o mica localitate franceza la frontiera cu Spania,linga marea Mediterana,fiind constient ca daca si de data aceasta o sa ma mai opreasca granicerii spanioli nu o sa ma mai lase pe mine liber sa imi fac de cap.Aveam eu hirtia sa circul liber 24h in Franta,insa intrarea in Spania tot cu viza se facea dar de data aceasta eram hotarit sa fac orice pentru ca nimeni sa nu ma mai opreasca in incercarea mea de a trece frontiera si cum experienta aveam destula la escaladat "sirma ghimpata" dintre 2 tari am decis sa apelez la ea.Primul lucru odata ajuns in Cerbere a fost sa imi evaluez posibilitatile;erau 3,cu trenul(dar asta era exclusa din start) pe mare,sau prin munti deoarece Cerbere,desi era pe malul marii facea parte din Pirineii orientali,era inconjurata de o zona muntoasa. Cum era prin noiembrie si era cam frig pe afara am decis ca o baie in Mediterana nu era binevenita acum asa ca mai imi ramanea o optiune.Prin munti.12 km pe soseaua asfaltata despartea Cerbere de Portbou,obiectivul meu de dincolo de granita,12 pe sosea,dar nu am stat sa calculez cit era prin munti,stiu doar ca erau inalti,cam la 643m deasupra nivelului marii (vezi Cerbere in wikipedia) si ca pareau cam abrupti si vazusem cam multi cactusi prin zona. Dar pentru mine nu conta nimic,nu voiam sa las nimic sa mi se puna in cale mai ales ca in urma mea nu ma astepta nimic,insa aveam atit de multe lucruri de cistigat daca reuseam...de exemplu vechiul meu post de barman,ca eu ii spusesem sefului ca ma intorc in 24 de ore,dar trecuse cam mult timp si omul nu avea nici o obligatie sa ma astepte. Desi multi ar crede ca o noapte senina este cea mai potrivita sa treci fraudulent o frontiera eu m-am bucurat ca mutu cind a vazut iapa in momentul in care a inceput sa ploua pe la 6 seara din 3 motive: 1-ploaia sterge urmele,mirosul(cainii nu te pot urmari) si abureste geamurile la camerele de luat vederi eventual instalate pe frontiera. 2-Granicerii nu se innebunesc prea tare sa patruleze cind ploua.3- Daca ploua,nu-i luna,nu sunt stele,nimeni nu te poate vedea,esti complet singur cu instinctele tale ( sa tineti minte lucrul acesta daca vreodata aveti de gind sa invadati vreo tara unde nu sunteti invitati).....asa ca,toate conditiile fiind optime pe la zece seara am dar start escaladarii,nu aveam busola dar stiam ca trebuia sa merg in paralel cu marea si cu mici ocoluri in stinga si dreapta am inceput sa iau altitudine.Desi faceam 3 pasi inainte si alunecam unul inapoi ,ghidat dupa instinct si dupa sunetul pe care il faceau valutile cind se spargeau de tarm,dupa vreo 2 ore reusisem sa ajung la vreo 300-400m altitudine si fiind un pic obosit ma gindeam sa iau 10 min pauza ca sa incerc sa imi dau seama unde sunt sau daca merg in directia cea buna,voaim sa evit sa ajung in Paris pe care deja il vizitasem,voiam in Portbou care ma atragea precum o amanta dezbracata... Dezbracat a trebuit sa raman eu dupa citeva secunde de privit in jur,am calcat de ceva moale si prin noroi am inceput sa alunec la vale ,dupa 3-4m m-am oprit exact unde nu trebuia ,nu...nu era un copac,ca nu prea erau multi prin vegetatie,m-am oprit intr-un mic grup de cactusi care m-au facut sa imi doresc sa strig auuuuuu.Insa nu eram in curte la mine si cum asta mi s-a parut un semn sa nu ma opresc am dat hainele jos si am oferit un show de striptease pentru cucuvele,le-am scuturat sa cada tepii de cactus care mai erau pe acolo ,m-am imbracat la loc si am continuat. Ma asteptam sa fie greu,dar a fost mai greu decit trebuia,abia pe la ora 2 de dimineata ajunsem in virf si am zarit prima data luminile care conform socotelilor mele trebuiau sa fie din Portbou. Si erau asa de departe incat singura bucurie a fost sa stiu ca mai ramasese doar coborarea,de urcat se terminase. Cu aburi iesind din corpul meu ca dintr-o locomotiva din vestul salbatic am inceput cu pas mai rapid descensul,desi o voce interioara imi spunea sa merg mai incet,ca nu vedeam nimic,dar cine sa asculte,ca in teorie deja trebuia sa fi trecut frontiera in Spania asa ca corpul meu era o explozie de adrenalina si satisfactie. In drumul meu se afla o mica prapastie ,cam de 2-3m adincime si 7-8 lungime,cred eu din ceea ce vedeam in intuneric,ca ploaia se mai rarise si cu cit ma apropiam mai mult cu atit luminile stradale din Portbou luminau mai tare mediul inconjurator,ma rog,ca sa nu ocolesc atita am decis ca este mai sigur sa incerc sa trec peste acea miniprapastie profitand de 2 copacei cazuti si care imi puteau folosi ca punte si sigur pe echilibrul meu am pasit.Dupa 2-3 pasi prrrrr,brrrr,zdrrrum m-am trezit cazut pina la subtiori intre 2 crengi,am stat citeva secunde agatat in ele si dupa alti citiva prrrrr brrrr s-au rupt si alea si jos am fost.Din fericire nu era prea adanca,insa in incercarile mele de a iesi din nou de a colo mi-am dat seama ca tocmai pierdusem o talpa de la pantof.Victima colaterala. Mi-am lins un pic ranile de moral pe care le aveam+cele citeva zgarieturi,am aruncat geaca ca se rupsese de tot si am continuat coborarea,de data asta mai cu grija si cu o noua invatatura...sa nu calci pe un copac ud si fara coaja...nici Nike Air nu te mai pot opri asa cum nici pantofii mei stralucitori si contrafacuti in China nu au reusit sa o faca....ai naibi chinezi! Insa dupa aprox 8 ore de jogging in sanul naturii imi atinsesem scopul,intrasem in Portbou Am luat primul taxi gasit si l-am rugat pe sofer sa ma duca pina la urmatoarea statie de tren,saracul s-a uitat un pic ciudat la mine,ca eram complet ud,plin de noroi pina la genunchi,insa norocul meu era ca avea in masina agatat la oglinda ambientador cu aroma de ierburi salbatice si forma de pin. Ca altfel ma "mirosea" ca si eu veneam tot din natura....In sfirsit odata ajuns in gara am mai dat odata pantalonii jos,i-am spalat cit am putut,am spalat si cealalta talpa de la pantof si cu cactusi cu tot pe care ii aveam in fund m-am suit in tren . Am ajuns in Cadalso si mi-a dat Sorin o perie sa ii scot. 2 vesti bune am,ca am reusit sa scot aproape toti cactusii si ca seful meu m-a primit inapoi la munca. In afara de asta si de caracterul amuzant pe care l-a capatat aceasta istorie la finalul ei realitatea este ca in viata te intilnesti cu oamenii ,"prieteni"care din prostie sau ambitii personale calca tot ce prind in picioare si daca esti prins la mijloc risti sa iesi sifonat. Asta mi s-a intimplat mie si totul din cauza ca am incercat sa intind o mana cuiva...probabil prostul (ca ambitios nu poate fi intitulat,ca daca era accepta oferta mea si avea mai mult de cistigat) cind s-a vazut cu 250€ in buzunar probabil ca a vazut cerul....si-o fi luat vreun telefon mobil si o fi baut restul,in toata treaba asta nu banii sunt importanti,putea sa ia banii si sa imi zica "ma fraiere,te-am pacalit,stai acasa,nu mai umbla dupa mine ca nu vin,sau sa inventeze altceva ca sa scape de mine"...insa cel mai rau a fost ca facut sa ma duc pina in Franta degeaba ,m-a pus in situatia limita de a pierde totul,totul asta fiind pentru mine nu ceva ce mi s-a pus pe o tava in fata cu o invitatie de Poftiti domnul Madalin...nu,totul asta pentru mine insemna ceva ce eu ma straduisem sa obtin cu un pret greu. Dar asa sunt anumiti oameni....sa invatam de la ei. Si sa te astepti domnisorule ( C.B.) pentru ca intr-o zi o sa te pun sa imi cauti talpa de pantof.

Cine sunt astazi

Dupa ce ati citit cine am fost, ce am facut si pe unde am trecut e timpul sa va spun si cine sunt astazi.
In ziua de azi sunt trader de CFD´s ( Contract for Difference ), adica tranzactionez la Forex si administrez cateva conturi, in principal al meu ( vezi aici: Cont Forex Madalin Iacob ) .
Am invatat Forex din accident si pasiune, cand am intalnit prima data piata Forex mi-am dat seama ca sunt facut pentru asa ceva, ca m-am nascut pentru asta si cu siguranta o spun ca viitorul meu si al familiei mele se invarte in jurul Forexului, deja am inceput de 2 ani ( in Noiembrie 2011 ) si anul acesta au inceput sa apara castigurile, rezutatele, rezultate care inca nu imi dau castiguri mari dar care ma incurajeaza si ma ajuta sa vad ca tot ce am invatat in ultimii 2 ani se fructifica acum, sa vad ca atunci cand vrei sa fii bun la ceva si iti doresti cu adevarat ceva obtii.
Pe de alta parte mai sunt si specialist SEO ( Search Engine Optimization ) si webmaster, am cateva siteuri care le administrez , un forum: www.forum-romania.eu unde mai scriu din cand in cand si mai stau la discutii cu alte persoane , un site de poze haioase, bancuri, in care postez tot felul de chestii funny si de amuzament si altul de videocu filmulete amuzante, animale, accidente, prosti, etc, un site de filme pentru a vedea toate noutatile de pe marele ecran si unul de jocuri pentru copii in care pun joculete de aventura, logice, educative sau cu masini si actiune si nu in ultimul rand acest blog unde mai depan amintiri. ( toate blogurile le gasiti in coloana din Stanga )
Toate acestea la un loc contribuie la a imi indeplini visul acela de a munci doar pentru mine, de acasa, pentru ca asta e marea mea dorinta, sa scap de munca pentru altii si sa fiu propiul meu sef. Si chiar daca am doar 9 clase, stiu ca atunci cand un om isi propune ceva si lupta pentru asta cu toata fiinta lui va obtine acel ceva. Succes tuturor

Citeste aici despre: Viata in puscarie

Am fost aici ...harta cu locurile pe care le-am vizitat


Ver Locuri unde am fost en un mapa más grande Am vizitat multe locuri in Europa,dar lumea e mare si am atitea locuri de vizitat...oare voi avea timp pentru tot?

Comentarii